Măști?

Februarie 26, 2017 Lasă un comentariu

Râzi. Ești vesel, te bucuri cu adevărat, clipa lasă străluciri în ochii tăi?

Plângi. Suferi? Curg lacrimi de neputință? De durere? Ego-ul e îngenunchiat pentru moment?

Plângi? Te bucuri pentru că fericirea te-a atins ca un fluture așezat pe umărul tău? Ți-e teamă că o pierzi?

Respiri. Doar pentru asta crezi că ești viu? Când respiră mintea? Dar sufletul?

Auzi. Oare asculți? Ai descoperit liniștea dintre două respirații?

Ești atent. Înțelegi? Sau …

Privești. Vezi? Sau îți pui ochelari de soare să nu vadă alții tristețea din ochi? E la modă.

Critici, bârfești, pui etichete, judeci. Ești mai bun decât întreaga omenire? Doar așa îi atragi pe ceilalți?

Colecționezi diplome, atestate. Doar asta te face mai deștept?

Citești biblioteci întregi, cărți după cărți, înveți citate. Ai schimbat ceva în tine? Sau doar îți umpli timpul? Cât ai experimentat și apoi ai împărtășit cu bunătate și bucurie?

Vorbești. Comunici ceva? Sau doar vrei să te auzi?

Taci. E liniște? Ești în liniște și nu vrei să fii deranjat? Sau doar ignori, fiind o formă de a spune: Lasă-mă, nu mai vreau să știu nimic, nu-mi pasă și nu mă interesezi, am alte priorități, ești doar un „trecut”.

Alegerile ne eliberează sau ne înlănțuie.

Purtăm măști sau suntem autentici?

Suntem atât frumoși, iar sufletul ni se deschide ca o floare când miroase și răspândește parfum de Iubire. Ce sens are să ne risipim în măști?

Categorii:Fără categorie

Atelier interactiv – Copii – Părinți, relații armonioase, 05.03.2017, Galați, ora 10

Februarie 21, 2017 Lasă un comentariu
Încă din copilărie părinții, rudele, societatea au grijă să ne amintească să Nu facem, să Nu spunem, să Nu…, să respectăm reguli, să devenim în timp altcineva decât ceea ce suntem. Suntem educați de mici să ne asumăm roluri ce nu ne aparțin, să ne căutam refugiul în spatele unor măști, din dorința de a le face pe plac celor din jur, de a primi un strop de atenție, de dragoste, să nu ne mai simțim respinși. Cu timpul ne pierdem și ajungem la un moment dat să ne punem o întrebare firească: Cine suntem? Un răspuns greu de dat atunci când acționăm după atât de multe programe care rulează în subconștient, preluând modelele parentale, moștenirile trecutului.
Pornind de la un desen pe care îl vom realiza singuri (știu că nu avem talent :)) trăind bucuria copilăriei când ne certam pentru creioanele colorate, gume, ascuțitoare (desenul meu e mai colorat decât al tău :)), ne vom scufunda în suflet, în trăirile și emoțiile pe care le vom descoperi și ne vom lăsa liberi să simțim fără nici un pic de teamă de a fi judecați de ceilalți, ne vom aminti diferite momente din viață, persoanele și situațiile care ne-au marcat, cum am gestionat anumite trăiri, ce reacții am avut, ce modele am urmat fără să ne dăm seama, apoi vom călători printre reguli și emoții. Scopul: să ne descoperim adevărata ființă.
De prea multe ori ne-am refugiat, ca niște copii sfioși după fusta mamei, în spatele unor argumente puerile, am acționat cum am văzut în copilărie că făceau părinții sau bunicii noștri, ne-am construit drumul urmând niște modele. Oare am fost aspri, violenți ca tata, care ne pedepsea și de care ne era frică? Ca mama sau ca tata? Cum ar fi mai bine? Cu siguranță ne-am întrebat cât de necesar e să respectăm regulile, normele, când e bine să ne lăsăm liberi să simțim și când nu.
Vă propun ca în această întâlnire să descoperim împreună:
– Suntem împăcați cu noi? Ce roluri jucăm?
– Unde și în ce ne refugiem?
– În ce măsură ne-au influențat modelele din familie? Mama? Tata? Bunicii?
– Cum acționăm pentru eliminarea programelor?
– Reguli sau emoții?
– Meditație: Cine sunt eu?
Informații și înscrieri: Maria Petrea – 0744 206 872
Categorii:Fără categorie

Atelier de lucru interactiv – Archangelic Seichim și Vindecare cu îngeri și arhangheli, 18.02.2017, Constanța, ora 11

Februarie 15, 2017 Lasă un comentariu
Mulți dintre noi ne amintim că în copilărie printre primele rugăciuni învățate a fost Înger îngerașul meu și ascultam cu atenție povești despre cum au grijă îngerii de noi, cum să vorbim cu ei. Îngerii sunt fericiți să le cerem ajutorul și să ne dăruiască ceea ce ne bucură, având grijă, bineînțeles, ca dorințele să fie conform voinței lui Dumnezeu.
Despre ierarhiile cerești, despre îngeri și arhangheli avem informații din cele mai vechi timpuri provenite din lucrări gnostice, cabalistice, biblice, apocrife, islamice, iudee, asiriene. Întâlnim imagini cu reprezentările lor în frescele bisericești, citim rugăciuni către arhangheli, știm că fiecare are îngerul său păzitor.
Acest Atelier de lucru oferă o perspectivă de a descoperi și învăța cum se poate lucra cu energia vindecătoare a îngerilor, cum ne putem deschide mintea și inima către Lumină, Adevăr și înțelegerea profundă a misiunii noastre pe Pământ. Se va primi acordajul Archangelic Seichim, vom lucra cu energia sa și cu Arhanghelii, se vor primi simboluri pentru accesarea diferitelor energii angelice, vom face meditații pe simbolurile primite, precum și meditații cu arhanghelii, vom simți și vom experimenta energiile celeste, avem de făcut doar un singur lucru, și anume să ne deschidem sufletul și să primim mesajele lor.
Împreună vom face și Meditația de activare a Merkabei arhanghelilor, precum și Meditația de vindecare cu arhangheli, meditație care ne ajută să fim conștienți de ajutorul îngerilor și arhanghelilor invocați, să ne manifestăm o intenție bine definită pentru care cerem ajutorul, susținerea lor, intenție care ne ajută în împlinirea misiunii personale. Aceste meditații au rolul de a ne dezvolta capacitatea și încrederea în comunicarea cu îngerii și arhanghelii, cu îngerul nostru păzitor, ei așteaptă să le cerem ajutorul, asta e menirea, rolul lor, să ne călăuzească, să ne susțină, să ne ajute în ceea ce avem de împlinit.
Îngerii sunt aici cu noi și lângă noi să ne învețe că iubirea lui Dumnezeu se revarsă pretutindeni și pentru toți.
Durata: Sâmbătă, 18.02.2017, ora 11
Înscrieri:  0722 237 556 – Ilinca Gârghescu
Categorii:Fără categorie

Anul 2016 – Recunoștință

Decembrie 31, 2016 Lasă un comentariu

Tic-Tac … Ultimele ore din 2016 … Ascult pașii târșâiți, obosiți ai bătrânului an care se îndreaptă spre ieșirea din scenă, în scurt timp cortina va cădea pentru a face loc unui alt spectacol, cel al Noului An 2017.

Îmi iau rămas bun de la un an care a fost intens prin tot ce am trăit, am învățat și am primit, un an care mi-a oferit o nouă șansă de a trăi nu oricum, haotic, ci cu lecții învățate, uneori aspre, lecții despre răbdare, acceptare, ajutor oferit de ceilalți (asta pentru că nu prea știu să cer ajutor … lasă că pot și singură 🙂 ). Am învățat și mi-am testat și depășit limitele pe multe planuri, am fost neputincioasă și mi-am acceptat neputința (greu), am renunțat la așteptări și am luat oamenii așa cum sunt ei, chiar dacă asta a însemnat să descopăr cine mă caută și îmi este aproape oricare ar fi situația. Am strâns din dinți, așa cum se spune, și am mers mai departe, am plâns, am râs, m-am bucurat pentru tot, am avut timp pentru mine cu mine.

Am privit moartea în ochi și am trăit o epifanie în care o mână m-a luat pe sus și mi-a spus: Nu e timpul acum! Mai ai de făcut, nu ai terminat! Asta e! ….

O nouă șansă … O nouă viață! Am rămas, mi-a dat timp să mă odihnesc, să mă adun, să se așeze ce am învățat, să merg mai departe. Sunt tot eu, însă cu totul alta! Acum știu și pot și vreau!

Ce aș putea să mai spun despre acest an 2016? Sunt multe de spus, important este că putem uita și lăsa în urmă durerile, suferințele de orice fel, oamenii toxici, emoțiile distructive, că putem cădea și ne putem ridica mai puternici și mai frumoși, că ne putem bucura și prețui Viața cu tot ce ne oferă. La ce nu pot renunța? La Iubire, Recunoștință, Speranță, Credință, Liniște și Bunătate!

Privesc în sufletul meu și sunt împăcată cu tot, cu ceea ce Sunt, cu Viața mea,  cu Tot!

Mulțumesc pentru ce am trăit în acest an, mulțumesc divinității, vă mulțumesc vouă tuturor, mulțumesc Iubirii, Bunătății și Înțelepciunii!

Sunt pregătită să pun piciorul în Noul An 2017, urmând Calea mea, a Recunoștinței și a Iubirii!

Categorii:Fără categorie

Rumi – Prințul poeților sufi

Decembrie 17, 2016 Lasă un comentariu

Mistic persan, întemeietor al ordinului dervișilor mevleviți, gânditor și artist în egală măsură, Rumi, în tot ceea ce a creat, el a proslăvit iubirea divină și l-a căutat pe Dumnezeu în sine însuși, nu în afara sa.

Azi îi aduc un omagiu (mi-am amintit că e ziua lui), împărtășindu-vă unul dintre cele mai frumoase poeme de iubire.

 

Iubirea a spus
Ştii ce eşti? Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine; tot ceea ce vrei să fii Eşti.
 
Mai întâi m-a tentat cu nesfârşite mângâieri.
La sfârşit m-a ars cu durerea şi tristeţea.
În acest joc de şah
A fost necesar să mă pierd pe mine însumi
Ca să-l cuceresc pe El.
 
Când ating pământul în rugăciune
Nu am alt țel decât să te ating pe Tine.
Orice cuvinte despre
Grădini, flori, privighetori, dans
Sunt doar pretexte.
 
Inima este ca o lumânare
Plină de dorința de a arde.
Luată de lângă Preaiubitul ei
Aspiră să fie una cu El.
Despre Iubire nu poți să înveți nimic.
Iubirea vine pe aripile grației.
 
Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoară a naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
…………..
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
…………..
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru ca eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.
Categorii:Fără categorie

Timp pentru … NOI

Decembrie 16, 2016 Lasă un comentariu

Trecem prin timp, prin viață, așteptăm, și tot așteptăm momentul potrivit, amânăm, risipim. Vine o vreme când firesc, ne întrebăm: Ce oferim noi? Timp în care ascultăm, așteptăm, privim, înțelegem, îngrijim? Sau timp să admirăm, să descoperim, să ignorăm, să ne prefacem, să ne plictisim, să mai punem o pană ultimei măști? Sau timp să ne bucurăm, să ne plângem așteptările, să ne jucăm de-a … ce-o fi? Sau timp să iubim după ce fluturii și-au luat zborul? Timp pentru gesturi, pentru cuvinte rostite sau pentru liniște, tăcere?

Cât timp? O secundă, o oră, o zi sau mai multe, poate câțiva ani.

Indiferent de numărul ocaziilor ratate sau de câte ori ai refuzat să intri în spațiul sacru al iubirii, îți rămâne un singur lucru de făcut, și anume, să bați la ușă ca ea să se deschidă. Nu mai contează momentele de indecizie, de frică, de vină, contează doar să dai la o parte deziluziile, dezamăgirile, suferințele și durerile, respingerile, ignorările, să îl iei pe celălalt de mână, să deschideți împreună ușa și să intri. Unde? În Iubire.

Iubește asumându-ți acea Iubire care arde între două bătăi ale inimii.

Categorii:Fără categorie

Omul copac

Decembrie 15, 2016 Lasă un comentariu

Viața e un dans continuu, o mișcare permanentă, iar omul poate fi privit ca un copac, având rădăcinile puternic înfipte în pământ și ramuri bogate întinse către cer. Neclintit prin rădăcini, flexibil prin ramuri.

Fiind ancorat în prezent, îți cunoști nevoile, aspirațiile, visele. Permiteți ca acestea să-ți fie împlinite cum e mai bine pentru tine, fără să insiști să-ți fie satisfăcute doar într-un anumit fel și numai în acel fel, insistând vei opune o rezistență inutilă împlinirii lor.

Uităm, mintea uită, însă memoria sufletului rămâne intactă. Copacul îmi spune povestea lui. M-am săturat și am obosit să trăiesc cum vor alții, să le fac pe plac, să nu cumva să-i deranjez. Totdeauna se va găsi cineva nemulțumit de mine, de ce spun și fac, însă depinde doar de mine să spun STOP!

SUNT AȘA CUM SUNT! Sunt împăcată cu mine asta care sunt acum! ATÂT! Nimeni din jurul meu care știe întotdeauna ce e mai bine pentru mine, ce dorințe e bine să am, ce mi se potrivește, nimeni nu îmi trăiește viața, nu gândește cu mintea mea, nu simte cu sufletul meu, nu a trăit experințele mele, sau bucuriile, durerile, renunțările mele. Așa că, am rătăcit suficient drumul către mine încercând să fac pe plac altora, am uitat de mine, am fugit de mine.

De multe ori am zâmbit, am luat-o de la capăt, însă nu am lăsat să se vadă că în spatele zâmbetului de pe chip este un suflet în genunchi, pentru că asta era între mine și Dumnezeu.

Acum m-am întors la mine în mine și mă simt întreagă.

 

Asta e povestea copacului meu care îmi dă un sfat: Unduiește-te, mișcă-te odată cu adierea vântului! Peste tot tumultul, în final se așterne LINIȘTEA!

Categorii:Fără categorie
%d blogeri au apreciat asta: